Marble Beach sau Plaja de Marmura din Grecia, cum mai este numita, este cea mai controversata plaja de pe insula Thassos. Cum suntem cu totii diferiti si ne plac lucruri diferite, asa vor fi si parerile despre aceasta plaja. Un lucru e sigur, cred ca e musai sa ajungeti s-o vedeti si sa va formati singuri o parere. Daca va place, mai veniti, daca nu ati bifat-o si pe ea.
Sa revenim la Marble Beach… cred ca este cea mai instagrammabila si fotografiata plaja din Thassos. Daca vreti sa va faceti prietenii gelosi cu pozele de pe Facebook si Insta, aici e de voi. Bucatele de marmura in combinatie cu turcoazul apei, vor crea cadrul perfect pentru o poza reusita in cel mai la moda pareo sau ultimul model de rochii de plaja.
Dar din pacate cam atat!. Stiti vorba aia cu “afara-i vopsit gardul si inauntru-i leopardul”? Cam asa e si cu pozata Marble Beach din Thassos! Ce nu va aparea in poza este lungul drum pana la plaja pe un drum forestier ce trece printr-o cariera de marmura, nori de praf lasati de masinile din fata si masina alba (de praf!) cand, in final, veti ajunge la plaja. Stati linistiti ca acelasi drum il faceti si la retur, doar ca va veti opri direct la spalatorie!
Dar sa revenim la plaja! In final ati ajuns! In functie de cat de devreme te-ai trezit vei vedea daca gasesti si unde sa-ti lasi masina. Daca ai noroc, gasesti un loc pe marginea drumului prafuit! Cobori pe plaja si vezi o mare de oameni si sezlonguri. In functie de cat esti mai aproape de malul marii, cu atat platesti mai mult! Dar daca esti pe stilul fitze, aici e de tine. Muzica la maxim, preturi mari, puhoi de omenire si un petec de plaja..le ai pe toate.
A si daca sunteti cu copiii, e bine de stiut ca dupa 5 m de la mal, apa se adanceste brusc asa ca aveti grija. Daca nu vreti sezlonguri, exista cativa metrii de nisip in capatul plajei, aprope de intrare ca sa fii “pudrat” cu praf toata ziua.
Dupa ce vazusem atatea poze fantastice, eu personal am fost foarte dezamagita. Am ajuns pe la 16 si dupa ce am trecut pe langa containerele de gunoaie din parcare, prin praful ridicat de masini de drumul vai de mama lui si am aterizat intr-o galagie de nedescris, nu stiam cum sa plec mai repede. Am facut 2 poze si am plecat sa cautam o plaja linistita, cu pini, cu muzica in surdina unde sa savurez un frappe linistita. Caci pentru mine asta inseamna Grecia! Si zau daca nu sunt o gramada de asemenea plaje in Thassos unde iti poti reincarca bateriile in vacanta. Inclusiv, plaje de fitze dar fara praf si si mult mai bine organizate.
Revenind la vestita plaja de marmura Marble Beach din Thassos….mergeti si convingeti-va…poate va place. Daca nu, sunt atatea locuri de plaja unde puteti sta. Poate nu stiati, dar Thassos se afla in topul celor mai frumoase insule din Grecia. Gasiti de toate pentru toate gusturile: o vacanta cu familia si copiii la mare, pentru indragostiti, pentru cei trecuti de prima tineretete (si de-a a doua). Ideea e sa le cautati si nu in locurile de pe fata de masa cu harta Greciei care vi se pune la taverne. Acolo veti gasi doar aglomeratie, cam ca la noi. Dar daca doriti o destinatie de vacanta din Grecia, la care sa ajungeti usor cu masina din Romania, Thassos e varianta ideala cu statiuni pentru toate gusturile. Fie ca doriti plaje linistite si apusuri superbe, fie galagie si zbumtzi- zbumtzi aveti de unde alege!